Basescu, atac la Iohannis: E necinstit

Cum să mângâie necinstirea. Formular de căutare

Home » 1Tesaloniceni 2, — Cateheze biblice 1Tesaloniceni 2, Textul din această cateheză ne arată că apostolul are o iubire maternă față de comunitate, la fel ca și Dumnezeu. Totodată ne prezintă modul în care se face evanghelizarea în prima comunitate, dar și-n timpul nostru.

Se citește 1 Tes. Dimpotrivă, ne-am făcut blânzi în mijlocul vostru ca o doică ce îşi dezmiardă copiii. Aceste versete ne prezintă pe viu acțiunea lucrarea făcută de Pavel la Tesalonic, iar prin cuvintele apostolului ne descrie felul său de a fi, sentimentele sale față de comunitate tocmai în timp ce evanghelizează; deci e un pasaj care surprinde și ne arată evanghelizarea pe viu — în timp ce se întâmplă — fiind o mărturie unică în interiorul NT, vie și profundă.

Pavel ne arată modul în care el muncește: această pagină ne ajută să înțelegem în ce constă evanghelizarea. Tonul este entuziasmant emoționante tonul amintirii pe care Pavel o are despre aceste persoane, plin de recunoștință față de Dumnezeu, și amintește toate momentele fundamentale ale întâlnirii cu Evanghelia. Vom vedea cum este primită și ce sentimente are cel care evanghelizează, subliniind că aceste sentimente privesc orice credincios, căci fiecare evanghelizat devine un evanghelizator, altfel înseamnă că nu este evanghelizat.

Așadar textul ne arată care sunt sentimentele noastre față de alții, pe care suntem chemați cum să mângâie necinstirea evanghelizăm.

FLORIN SALAM SI CRISTI DOREL - TU AI SA PLANGI , manele noi, salam 2015, manele live

De la v. Așadar ceea ce evanghelizatorul face întotdeauna e ceva public, adică el nu are nimic de ascuns. Evanghelizatorul este tot ceea ce spune și apoi trăiește ceea ce spune cum să mângâie necinstirea în măsura în care poate — pentru că ceea ce zice vestește e viața sa. E ceva clar. Pavel e un străin, deci cum să mângâie necinstirea apostolul e un străin, la fel cum străin e Cuvântul, în sensul că vine, lovește în inimă cuvântul omului, îl revelează descoperă pe om omului, adică, pe lângă faptul că-i descoperă omului adevărul despre Dumnezeu, îi arată și adevărul despre om.

Evanghelizatorul vine din afară, de departe și apoi intră… Așadar Pavel a intrat, dar nu ca stăpân, ci ca oaspete, deci doritor să fie primit așa cum și Isus a avut nevoie să fie primit. E opusul a ceea ce se întâmplă în această lume: când unul intră, dacă vrea să intre și să fie eficient, trebuie să se prezinte cu elan, cu râvnă, ca un om valoros, ca unul care are în mână bastonul și care comandă… În schimb, în textul nostru, Pavel se prezintă în slăbiciune: e oaspete, tu cum să mângâie necinstirea să-l alungi să-l scoți afarăpoți să-l refuzi; deci e slab, având nevoie să fie primit.

E la fel ca Dumnezeu care — intrând în lume — s-a prezentat nu ca un stăpân patronci ca un oaspete, deci El doar ni se propune, apoi depinde de răspunsul nostru.

La fel, Cuvântul doar ni se propune. Dumnezeu iubește libertatea omului și-și cum să mângâie necinstirea s-o apere, deci intră la noi cu multă discreție… Când un om e dispus să-l ajute pe un altul, mereu trebuie să iasă din sine, trebuie să iasă din limbajul său, din modul său de a gândi și să fie disponibil față de celălalt așa cum celălalt este.

Această latură străină nouăpe care cum să mângâie necinstirea Cuvântul o are, și care așteaptă să devină cunoscută și interioară — grație primirii găzduirii noastre — este primul element. Iar acum explică cum s-a întâmplat. Se vorbește despre suferință, ocară și luptă. Cu alte cuvinte, acest Cuvânt intră într-o situație nevoiașă, incomodă, în mijlocul încercărilor și a dificultăților. Aceste încercări și dificultăți nu sunt momente care zădărnicesc neutralizează Cuvântul, ci sunt momentele care-L fac credibil: Cuvântul e tocmai Cuvântul morții Domnului care Și-a dat viața din iubire, care a înfruntat răul și l-a biruit.

Vestirea făcută de apostol se întâmplă în aceleași condiții: în situații de luptă, de dificultate, de împotrivire, de negativism. De fapt, vestirea întâlnește toată latura negativă a omului: prigoana nu poate fi eliminată în procesul vestirii al mărturiei. La nivel personal, într-o oarecare măsură, și voi vă dați seama că, de fiecare dată când primiți Cuvântul, acest Cuvânt intră în conflict cu toate celelalte cuvinte pe care le aveți în interiorul vostru, acest Cuvânt divin e prigonit de cum să mângâie necinstirea cuvinte din voi, de lucrurile care vouă — pe moment — vă convin mai mult, vă sunt mai oportune.

Așadar izvorul curajului e Dumnezeu, iar pe Domnul și curajul Său îl aflăm tocmai în momentul împotrivirilor, care nu pot fi eliminate din procesul vestirii evanghelizării. Așadar evanghelizatorul întâlnește împotriviri contradicții : în timp ce vestește Evanghelia, intră în conflict tocmai cu lumea căreia-i vestește. Cu alte cuvinte, vestitorul simte împotrivirile și blocajele destinatarilor, dar împotrivirile față de Cuvânt le află, în special, în interiorul său, de fiecare dată când citește Cuvântul.

Deci Cuvântul întâmpină dificultăți din partea mea, îmi e străin mie, îmi năruie obișnuințele mele de a face binele. El vrea să-mi propună ceva nou, mai bun, dar care pentru mine pare prea mare: eu prefer sfera mea închisă… Descriind ce i s-a întâmplat, de fapt, Pavel spune și ce se întâmplă mereu atât în vestirea, cât și în primirea Cuvântului, mă refer la dificultăți.

Dar el amintește și de latura curajului, faptul că cum să mângâie necinstirea aflăm puterea, libertatea, încrederea în Dumnezeu iar apoi aflăm și liniștea și pacea, în mijlocul unei mari lupte. Aici Pavel schițează portretul negativ al celui care evanghelizează, deci al său, iar apoi va face și portretul pozitiv.

Eroarea e ceva obiectiv, dincolo de buna voință. Așadar Pavel se referă la o predicare probată pe adevăr. Ce înseamnă? Înseamnă că eu am fost încercat, probat îndelung de Cuvântul pe care-L vestesc, deci eu nu predic ca și cum aș vinde o marfă. La fel și Pavel se simte un instrument care e purificat, făcut demn tocmai prin încercări și suferințe. Nu e vorba de faptul că el se simte demn, la înălțime, să vestească Cuvântul… A fost considerat demn în baza acestor probe încercări și astfel vorbește în baza puterii care-i vine de la Dumnezeu.

Să presupunem că ziariștii, negustorii și politicienii s-ar angaja să trăiască într-adevăr tot ceea ce spun, ca să ne facem o idee despre ceea ce zice Pavel… Pavel însă, vrea să ne spună că el trăiește ceea ce vestește. Și-L vestește tocmai pentru că i-a înțeles valoarea. Dacă nu folosim cuvântul discursul pentru a plăcea, cel puțin îl îndulcim — ca să nu supărăm pe cineva — căci mereu simțim privirea celor care ne judecă acuză și ne condamnă… Pavel nu ține seama de acest aspect, ci e sincer și curajos, un curaj pe care apostolii cum să mângâie necinstirea au din încrederea în Domnul, fapt care-i determină să meargă înainte… Primul lucru pe care-l facem — când vrem să spunem un cuvânt — este să ne întrebăm: îl spun sau nu-l spun?

Din această cauză nu mă mai interesează nici adevărul și nici ceea ce ne ajută — pe mine sau pe altul — să creștem, ci mă interesează doar ceea ce-mi convine; așadar apare o formă falsă de a vorbi, de a comunica, identică cu iadul, adică nu ne mai înțelegem cu alții și nu mai putem comunica cu ei.

Acesta nu-i modul specific al evanghelizării: nu trebuie să placă oamenilor, trebuie să-i placă lui Dumnezeu; apoi oamenii să înțeleagă că ceea ce-i place lui Dumnezeu e tocmai mântuirea omului. Punctul de referință devine Dumnezeu, iar noi doar trebuie să spunem ceva… Posibilitățile sunt două: ori să spunem ceva care place, sau — din sadism — să spunem ceva neplăcut… Dar în ambele cazuri punctul de referință e omul ceea ce omul gândește sau simte.

Pentru Pavel punctul de referință e altul, e Dumnezeu!

Philippians 2 | Noua traducere în limba românã :: BibleServer

Apostolul, evanghelizatorul, spune ceea ce a auzit, a experimentat ca provenind de la Dumnezeu, ceea ce i-a descoperit Dumnezeu și vestește mesajul, indiferent de cum îl vor primi, sau ce vor gândi ori simți cei care-l primesc. Apoi va afla formele prin care mesajul pe care-l comunică să fie eficient pentru auditor, pentru că-l interesează ca Cuvântul să fie mântuitor… Dar acesta e un alt discurs… În acest text Pavel spune că: nu ceea ce place oamenilor, ci cum să mângâie necinstirea Dumnezeu.

Mai întâi de toate înseamnă ceea ce-i place Domnului, iar a căuta să știu și să fac ce-I place Lui mă face liber; dacă nu, sunt sclav.

  • Fata, căsătorindu-se, devine soția alesului său.
  • Basescu, atac la Iohannis: E necinstit
  • Здесь раскинулся подземный город -- город машин, без которых Диаспар не мог существовать.

  • Parazit în corpul uman
  • Preparate de acasă pentru paraziții corpului uman
  • 1Tesaloniceni 2, – Cateheze biblice
  • Ce înseamnă un vierme rotund

Îmi dă libertatea să fiu adevărat. Ceea ce eu vreau, caut și fac e tocmai ceea ce-i place lui Dumnezeu. Iar ce-i place Lui, cu siguranță are valoare și se conservă rămâne. Efortul străduința fiecărui om constă în a căuta să-i placă lui Dumnezeu. În fiecare acțiune de-a noastră trebuie să ne întrebăm: îi place lui Dumnezeu, sau nu?

Păcatul nesocotirii părinților

Acesta e criteriul fiecărei acțiuni al fiecărui comportament cum să mângâie necinstirea nu întrebările precum : ce câștig, ce pierd, ce figură fac? Cum încearcă Dumnezeu inimile noastre? Fiecare om, în inima sa, intuiește dacă un lucru îi place sau nu lui Dumnezeu. Iar dacă greșește, intuiește, înțelege că a greșit. Cu alte cuvinte, Dumnezeu e deja prezent în inimă și, în interiorul inimii noastre noi avem mereu dovada verificarea a ceea ce-i adevărat sau nu.

Important e să știm intra în inima noastră și să avem o inimă transparentă. Și, intrat în inimă, un om nu se poate minți pe sine, eventual poate să greșească fără să-și de seama, dar va înțelege curând… vv. Prima este că nu am folosit cuvinte de lingușire. E ceva obișnuit să le spui cuvinte bune oamenilor pentru a-i înșela: când un om vă laudă, foarte adesea vrea să vă înșele, în afara cazului în care cu adevărat vă vrea binele, căci atunci vă laudă pentru că vă vrea binele și pentru a vă încuraja.

Meniu de navigare

Tu, lăudându-l, lingușindu-l, obții apoi de la el ceea ce tu vrei. Așa făceau filozofii ambulanți, care-și elogiau gazda, ca să aibă un oarecare avantaj material. Există două forme de lăcomie zgârcenie : una materială, pentru a agonisi acumula lucrurile altora, și una spirituală, care-i cea de a acumula mărirea, greutatea pe care alții ți-o recunosc. E interesant acest portret negativ pe care ni-l oferă despre evanghelizator, care ne ajută să vedem care-i folosirea corectă a Cuvântului vaccino papillomavirus adulti interiorul relațiilor umane: cuvântul ar trebui să fie dictat de aceleași sentimente, adică de negarea acestor sentimente.

Acum enumeră sentimentele pozitive care-l însuflețesc. Și pentru că sunt apostol și… — nu se astupă gura boului care treieră — cel puțin, trebuie să-mi dați de mâncare… Dar Pavel cum să mângâie necinstirea că n-a pretins de la ei nici măcar hrană. Ci a muncit. Deci nu s-a folosit de autoritatea sa ca să fie o greutate pentru ei.

vaccino papilloma virus quanto dura hpv anorectal

Probabil ambele variante sunt corecte. Și acesta e semnul divinului. Și în această micime și blândețe se compară cu o maică: primul sentiment al apostolului e unul matern: o mamă care-și îngrijește încălzește puii.

Cum să mângâie necinstirea chipul apostolului, care-i de fapt chipul lui Dumnezeu: Dumnezeu e maică, pentru că însușirea Sa fundamentală e mila. Dumnezeu-Tatăl are însușirea fundamentală tocmai cea de a fi maică în limba ebraică cuvântul milă, face aluzie la uter. Așadar prima calitate a lui Dumnezeu este cea de a primi, de a dărui, de a îngriji cu iubire.

Și stăpânul paraziților e prima calitate a apostolului, care-i prima calitate în relațiile umane constând în a-l primi pe celălalt, în a-l lăsa să trăiască; nu doar a-l lăsa să trăiască, ci în a-i da viață, a-i face loc. Pavel face aceste afirmații cu multă cum să mângâie necinstirea, căci e ceva ce el trăia.

Păcatul nesocotirii părinților - OrthodoxWiki

Deși Pavel era un om destul de mânios și de ferm, multe texte din F. Ap și din Scrisori ne descriu umanitatea și sensibilitatea sa. Însă această dragoste pentru cei evanghelizați ne arată personalitatea sa profundă, autentică, atinsă de Dumnezeu cf.

În adâncul său, Pavel e plin de această dragoste maternă, încât se face mic, nu-și impune autoritatea, ci slujește. Cu imaginea mamei, Pavel face referire la Lc. Cum să mângâie necinstirea Deut. În NT marele vultur devine cloșca umilă care-și apără puii.

Consultarea partidelor nu e oprita de constitutie,dar seamana Partidele tre3buie sa fie responhsa biloe fata de tara nu acum sa se faca targuieli pe interesul natiuni. De3ci s-a inhtrat in zona penibilului. Abia atunci se va putea stabiliza puterea politica in Romania.

V-am spus toate acestea pentru a arăta cum sentimentul profund, mare, devine matern, mic, pentru a se face asemănător cu cel care îngrijește, protejează și vrea să salveze. Și în alte texte Pavel se prezintă matern. În Gal. E interesant acest om atât de puternic și care are totuși această duioșie! Iar această duioșie e prima calitate a lui Dumnezeu și pentru noi înseamnă posibilitatea să trăim.

Noua traducere în limba românã

Adică duioșia e iubirea Sa fără condiții, e cum să mângâie necinstirea fără lege: mama-și iubește fiul nu pentru că e brav, nu pentru că respectă regulile, ci pentru că e fiul ei, ignorând tot restul, deci nu impune nicio lege. Și aceasta e prima însușire a iubirii: ea nu impune vreo lege. Apoi, a doua însușire impune o lege: anume, nu trebuie să facem ceea ce ne face rău. Dar acceptarea noastră e necondiționată: aceasta-i prima lege a lui Dumnezeu. În procesul evanghelizării pentru tesaloniceni — și pentru noi, astăzi — acest discurs e important.

Căci ceea ce-i va impresiona pe tesaloniceni e tocmai această duioșie maternă. Căci și ei — la fel ca noi — considerau că Dumnezeu e un stăpân care se impune, că e lege și, deci nu e iubire. Prin atitudinea și comportamentul său Pavel ne comunică ceva din Evanghelie, care-i vestea bună… Prima regulă fundamentală dintr-un raport nu-i a stabili ceea ce altul este — dacă-i brav sau mai puțin brav — ci constă în faptul că el este așa cum e și tu-l accepți.

De aici se pleacă. La cum să mângâie necinstirea, când vestești Evanghelia, tu nu spui: aceasta e o persoană bravă, deci pot să-i vestesc Evanghelia… Toți oamenii sunt egali înaintea Evangheliei, înaintea iubirii lui Dumnezeu: nu există condiții.

lumânări helmintiază

Aceasta-i prima calitate însușire a iubirii, o calitate care trebuie să rămână vie. Urmează o altă calitate: iubirea e reprezentată și de Tatăl, adică de efort, de Lege, căci dacă-i numai o iubire maternă, ea înmoaie și sufocă. Tatăl prezintă norma, întâlnirea lupta cu realitatea pentru a crește, altfel un prunc niciodată n-ar crește. Iar iubirea adevărată se arată prin faptul că tu-l ajuți pe celălalt să crească. E interesantă această capacitate a unei iubiri pline, care cuprinde cei doi poli cum să mângâie necinstirea par opuși, dar care sunt necesari.

Evangeli Nunziandi, a Papei Paolo VI, ne spune cum evanghelizatorul trebuie să înceapă vestirea Evangheliei: Domnul așteaptă de la fiecare predicator al Evangheliei o anume dragoste, un semn de iubire, care poate fi grija în a dărui adevărul și a introduce în unitate… Primul semn e să se țină seama de respectarea situației religioase și spirituale a persoanelor pe care le evanghelizează, respectarea ritmului lor, căci nu avem dreptul să forțăm peste măsură, apoi respectarea conștiinței lor, a convingerilor lor, fără nicio duritate.

shadowrun 5 toxine

Un alt semn este să fim atenți să nu-l rănim pe celălalt, în special dacă el e slab în credință, folosind afirmații care pot fi clare pentru cei inițiați, dar care pentru el ar putea să devină izvor de tulburare și scandal. Tot un semn de iubire va fi efortul de a transmite creștinilor nu dubii și incertitudini, izvorâte dintr-o erudiție greșit însușită, ci unele certitudini solide, pentru că sunt ancorate fondate în Cuvântul lui Dumnezeu.

O formulare potrivită ar fi că Pavel îi îngrijește ca o mamă și ca un tată, pentru ca ei să crească și să-i devină frați, egali cu el. Așadar, nu trebuie să creăm dependențe ale credincioșilor față de noi! Deci Pavel îmbracă însușirile mamei — pentru a le da lor o experiență a lui Dumnezeu — și însușirile tatălui, pentru a-i ajuta să trăiască, dar îi numește frați.

Soția îl mângâie, îl ajută și îl bucură pe soț

Trebuie să crească și să ajungă la fel ca Pavel. Un om e adult atunci când devine ca tatăl și ca mama, când știe să se comporte și să fie ca părinții. Aceste cuvinte aparțin imaginii paterne: osteneala indică disciplina, munca; efortul indică norma, legea.

Și aceasta e realitatea. Așadar, după Pavel nu orice comportament este bun. Există multe lucruri care nu sunt bune, dar acestea nu le-ați văzut în noi… Cu alte cuvinte, viața lui Pavel trebuie să reflecte ceea ce el vestește predicăadică iubirea, găzduirea absolută, dar și acea iubire care ajută persoana să se maturizeze: se pun norme, reguli, legi — precum respectarea și maturizarea altora — care ne ajută să devenim adulți.

Și toate aceste aspecte le-ați văzut la mine.