Viermi intestinali, la pisici

Scaunul viermului alb, Aspectul scaunului, indicator al sănătăţii tale digestive

Facilitati de tratament

Viermii adulți de oxiuri au fost cunoscuți din antichitate. În papirusul egiptean Ebers c. În Grecia, Hippocrate c. Oxiurul a fost descris și în lucrările lui Avicenna Ibn Sina. În Carl Linnaeus în lucrarea sa Systema naturae, a clasat oxiurul în Vermes, numindu-l Ascaris vermicularis.

ÎnJohann Bremser a plasat oxiurii umani în genul Oxyuris, numindu-l Oxyuris oxiuros tratamiento ajo. Genul Oxyuris scaunul viermului alb fost înființat de către Rudolphi în pentru anumiți paraziți ai animalelor. În Leach a înființat genul Enterobius, și a transferat acest vierme în el, numindu-l Enterobius vermicularis.

În Johann Gottfried Bremser descoperă viermele adult de sex masculin. În Vix descoperă ouăle în regiunea perianală.

viermi intestinali adulti

În Rudolf Leuckart și trei studenți se autoinfectează ingerând ouă de oxiuri și observă viermii adulți în scaunele lor două săptămâni mai târziu. În Friedrich Albert von Zenker observă, la scaunul viermului alb, etapele de dezvoltare a larvelor în intestin și găsește masculii adulți în mucusul colonic.

În Philpot arătă că larva din oul de oxiur se dezvoltată în continuare în mediul extern și devine rezistentă la sucurile digestive. În Clarence F. Graham modifică tamponul NIH înlocuind scotchul cu celofan. În Pirviniul este introdus în tratamentul oxiuriazei.

În Pirantelul este introdus în tratamentul oxiuriazei.

scaunul viermului alb

În Mebendazolul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Hugot descoperă a doua specie de oxiuri Enterobius gregorii care provoacă oxiuriaza la oameni. Agentul patogen.

Caracteristici morfologice[ modificare modificare sursă scaunul viermului alb Oxiur Enterobius vermicularis. Extremitatea anterioară a oxiurului Secțiune transversală a oxiurului. Micrografie cu rezoluţie mare. Coloraţie cu hematoxilină și eozină. Săgeţile indică crestele laterale.

Autor: Paula Rotaru Materiile fecale, prin forma, culoarea şi mirosul lor, pot oferi indicii extrem de importante privind  tulburările digestive de care ar putea suferi organismul. Chiar dacă nu este tocmai plăcută discuţia privind acest aspect, există multe persoane îngrijorate de aspectul scaunului, de aceea ne-am propus ca în cele ce urmează să expunem cele mai frecvente probleme digestive trădate de, pe înţelesul tuturor, conţinutul din vasul de toaletă. Scaune grase, uleioase, care rămân la suprafaţa apei Materiile fecale care plutesc şi nu se duc odată cu apa din toaletă arată un dezechilibru al ficatului. Soluţii există însă: presăraţi seminţe de in peste salatele sau supele pe care le consumaţi zilnic, beţi trei căni de ceai de salvie pe zi, luaţi o linguriţă de spirulină scaunul viermului alb zi şi purificaţi-vă organismul cu amestecul ayurvedic format din trei ierburi, denumit Triphala.

Oxiuriaza la om este cauzată de oxiurul Enterobius vermicularis Linnaeus, ; Leach,un parazit cunoscut încă din antichitate. A fost descoperită în prezent o a doua specie numită Enterobius gregorii Hugot,care provoacă oxiuriaza la oameni.

Oxiurii sunt helminți scaunul viermului alb fac parte din încrengătura nematodelor. Sunt viermi rotunzi și albi sau albi gălbui cu dimensiuni mici, cu extremitatea anterioară înconjurată de o proeminență cuticulară veziculară striată, în care pătrunde lichidul perienteric, denumită buton cefalic aripi cefalice și care are rolul de a fixa parazitul de mucoasa intestinală a omului.

Viermi intestinali, la pisici

Oxiurii au două creste laterale aripi laterale longitudinale care permit identificarea ușoară a acestor paraziți pe secțiuni anatomopatologice. Aparatul digestiv este scaunul viermului alb dintr-un esofag muscular de tip rabditoid cu un bulb esofagian posterior caracteristic, intestin și rect, care se deschide la exterior prin anus. Gura este înconjurată de trei buze capabile de a se retracta în corp asigurând o fixare solidă intraductal papilloma libre pathology mucoasa intestinală a omului.

Oxiurii sunt reprezentați de două specii, Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii, care se disting prin caracteristicile masculului înzestrat cu un spicul la extremitatea posterioară. Masculul Enterobius vermicularis măsoară 0,9—3,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru, în timp ce masculul Enterobius gregorii, măsoară 1,3—2,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru.

Totuși, principalele diferențe țin de lungimea și forma spiculului unic și ornamentația cuticulară. Spicul are o lungime de μm la E. Distincția acestor două specii este totuși contestată de unii autori. Unii cercetători cred că E. Scaunul viermului alb reproducător al masculilor este format din testicul, duct deferent, vezicula seminală, duct ejaculator, spicul și cloacă.

Au la extremitate posterioară creste caudale aripi caudale4 perechi de papile caudale papile genitale. Gubernaculul la masculi este absent. Masculul este mai mic decât femela, are o extremitate posterioară scaunul viermului alb curbată anterior și ventral, iar la femelă extremitate posterioară subțire și ascuțită.

Scaunele deschise la culoare sau albe – 7 cauze

Femelele speciilor E. Coadă ocupă o treime din lungimea totală a corpului. La femelă aparatul reproducător este dublu, de tip tubular, fiind compus din două ovare anterior și posteriordouă utere anterior și posteriorun vagin și o vulvă.

Vulva cu buze proeminente se deschide la nivelul treimii anterioare a corpului. Uterele conțin mii de ouă. Durata vieții oxiurilor este de 37—93 zile pentru femele și aproximativ 50 zile pentru masculi.

Ouăle sunt netede, au formă alungită ovalară, asimetrică, cu o față plană și una convexă în secțiune transversală. Ele măsoară 50—60 µm în lungime și 30—32 µm în lățime. Sunt transparente, hpv symptoms on hands un înveliș subțire, dublu.

Cele două membrane se întâlnesc la unul din poli. Un pol este mai ascuțit și prin el iese larva. În interior au un embrion ovoid care are o prelungire, ca o coadă. Rezervorul paraziților[ modificare modificare sursă ] Scaunul viermului alb reprezintă singurul rezervor animal al Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii. Alte specii de oxiuri pot contamina unele primate, dar nu trec la om.

enterobius vermicularis structure

Unii cercetători au găsit la cimpanzei oxiurul Enterobius anthropopitheci oxiurul cimpanzeilorprecum și Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii. Ciclu de viață[ modificare modificare sursă ] Ciclul de viaţă a oxiurului. Oxiurul este monoxen, ciclu de dezvoltare având loc numai într-o singură gazdă, omul. Persoana parazitată cu Enterobius vermicularis poate vehicula ouăle din regiunea perianală în cavitatea bucală, fie direct, pe degete, fie indirect, contaminând diferite obiecte scaunul viermului alb alimente.

După ingestie, ouăle infectante eclozează în stomac și duoden și dau naștere la o larvă rabditoidă. Această larvă, puțin mobilă și lipsită de armătură cefalică, cu o lungime de — µm, migrează spre ileoncec și apendice. Prin două năpârliri, în intestinul subțire, larvele devin viermi adulți în momentul în care ajung în zona ileocecală.

Viermi adulți se localizează în regiunea ileocecală a intestinului, mai ales în cec, dar se pot mișca de obicei de-a lungul tractului gastro-intestinal de la stomac la anus.

Viermii adulți se hrănesc cu conținut intestinal și se atașează de mucoasa intestinală atunci când se hrănesc probabil cu celule epiteliale și bacterii. Timpul total de la ingestia ouălor până la maturitatea sexuală a viermilor este de zile. Scaunul viermului alb copulare în regiunea ileocecala, masculii rămân pe loc sau mor și sunt expulzați în fecale, în timp ce femelele se detașează de mucoasa colonică și scaunul viermului alb activ de-a lungul colonului spre regiunea anală.

Aspectul scaunului, indicator al sănătăţii tale digestive

Ele progresează 12—14 cm pe oră. Când uterul este umplut cu ouă, femela gravidă traversează anusul, mai scaunul viermului alb noaptea, zentel viermisori depune în pliurile mucoasei anale, la nivelul marginii anale, 4.

Uneori, parazitul migrează și în afara anusului, depunând ouăle în regiunea perianală și perineală. Migrarea femelelor spre orificiul anal se face de obicei noaptea, după ce bolnavul scaunul viermului alb culcă, fiind însoțită de un prurit anal și perianal dezagreabil. După depunerea ouălor, femelele mor și sunt eliminate. În momentul depunerii, ouăle conțin embrioni giriniformi, imaturi și neinfectanți.

Aceste condiții sunt îndeplinite în mucusul rectal și anus. Ouăle contaminează hainele, lenjeria de pe pat, aerul și praful încăperii. În mediul ambiant, ouăle sunt viabile de la câteva zile până la 3 săptămâni.

Viermi intestinali adulti

Larvele din ouă sunt rezistente la putrefacție și dezinfectanți, la temperaturi scăzute ouăle rămân viabile până la scaunul viermului alb săptămână.

Ele rezistă circa zece zile la desicare. Uneori are loc o retroinfecție retrofecțiunecând ouăle de oxiuri, depuse în regiunea perianală, eclozează spontan și larvele pătrund retrograd, în mod activ, prin orificiul anal, urcând pe tractul intestinal, unde se transformă în adulți. Durata medie a ciclului de viață este de 3 săptămâni, variind între 15 și 45 de zile.

Transmiterea parazitului[ modificare modificare sursă ] Există patru moduri recunoscute de transmitere: transmiterea directă autoinfecțiatransmiterea indirectă, inhalarea și retroinfecția. Autoinfecția prin transmiterea directă de ouă infectante de la zona perianală și anus spre cavitatea bucală, prin intermediul unghiilor și mâinilor contaminate, este favorizată de pruritul și gratajul regiunii anale. Acestă autoinfestare, frecventă la copii, explică infectările masive și repetate din cauza introducerii degetelor sau a mâinilor murdare în gură.

ce înseamnă un vierme rotund

Transmiterea indirectă prin intermediul obiectelor și alimentelor contaminate de ouăle infectante care au fost depuse de degetele murdare. Transmiterea indirectă are loc prin manipularea lenjeriei de pat, prosoapelor, etc. Ouăle de pe aceste obiecte sunt transmise spre cavitatea bucală și apoi ingerate prin intermediul mâinilor sau prin ingestia alimentelor contaminate. Inhalarea și apoi ingestie ouălor embrionate suspendate în praf. Acest mod de transmitere este favorizat de prezența ouălor pe lenjeria de scaunul viermului alb, haine, perdele, covoare, pereți și pe obiectele de uz casnic contaminate de persoanele infectate.

Ouăle microscopice sunt foarte ușoare și sunt purtate peste tot de curenții de aer și se depun rapid pe aceste obiecte; ele rămân viabile la temperaturi scăzute, umiditate până la o săptămână.

Ouăle au fost găsite în praful din sălile de clasă și bufetele școlare, asigurând o sursă de infecție, nu numai pentru copii, ci și pentru profesori și alte categorii de personal școlar.

Inhalarea ouălor are loc scaunul viermului alb manipularea sau scuturarea pijamalelor sau a lenjeriei de pat contaminate, prin măturarea camerele sau prin ștergere prafului.

Uneori ouăle pot rămâne în nas până când eclozează. Acest lucru, împreună cu scobitul în nas, explică prezența ocazională a oxiurilor în nas.

Meniu de navigare

Retroinfecția sau retrofecția, retrofecțiunease produce atunci când ouăle de oxiuri, depuse în regiunea perianală, eclozează spontan la nivelul marginii anale și scaunul viermului alb se reîntoarce în mod activ pe cale retrogradă în rect și apoi în cec unde se transformă în vierme adult.

Acest mod de transmitere rămâne totuși controversat. Retroinfecția este scaunul viermului alb de pliurile perianale murdare timp îndelungat. Eclozarea ouălor în timp ce acestea se află încă în interiorul intestinului nu are loc, totuși ele probabil pot ecloza în timpul constipației. Un caz de transmitere perinatală a fost descrisă în literatura de specialitate. Contrar credinței populare, oxiurii nu pot fi transmiși de câini și pisici, deoarece aceste animale sunt nu sunt infestate de oxiuri.

Dar aceste animale pot colecționa ouăle din mediul ambiant pe blana lor și pot servi ca sursă de infecție pentru oameni care îi miroase sau mângâie afectuos. Factorii favorizanți ai infestării sunt: greutatea mică a ouălor.